6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:00
No menu items!

Premierul Florin Cîțu îl copiază pe Ludovic Orban la programele anunțate

spot_img

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, la Timișoara, un program special de investiții pentru drumuri județene și comunale, după ce Ludovic Orban anunțase, în urmă cu câteva zile, tot în cadrul unei vizite în teritoriu, un program de investiții tip PNDL 3, un plan național de dezvoltare locală pentru comunități.

 
Florin Cîțu a precizat că ar fi vorba despre un program de investiții prin care se pot finanța lucrările la drumuri, sau se pot face alte investiții locale, fără a accesa însă fonduri euiropene sau bani din PNRR.
 
„Avem o problemă, fiindcă știm că acele localități unde nu s-a putut investi în drumuri județene și comunale au rămas în urmă. Când există infrastructură, vin și alte investiții. Vom demara un program de investiții special pentru aceste drumuri, vor avea prioritate acele locuri care au canalizare și apă, dar trebuie să dezvoltăm toata România. Structura acestui program o voi anunța în perioada următoare”, a mai declarat premierul la Timișoara.
 
Întrebat de ziariști dacă e vorba despre același program la care a făcut referire și Ludovic Orban, PNDL 3, Cîțu s-a făcut că nu știe anunțul președintelui PNL.
 
„Nu stiu despre acel program despre care a vorbit Ludovic Orban. Atunci când anunți un program, e bine să anunți și sursa de finanțare”, a mai spus Cîțu.  
 
Liderul PNL, președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, a vorbit, miercuri, pentru un nou Plan Național de Dezvoltare Locală, PNDL 3, care să includă ceea ce nu poate fi finanțat din fonduri europene, el argumentând că toate comunitățile locale, în special cele mai sărace, pentru a avea o șansă la dezvoltare, au nevoie de infrastructură locală.
 
Emanuel Stan