15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:53
No menu items!

Premierul Florin Cîțu explică motivul pentru care a trimis Corpul de Control la ministerul Sănătății

spot_img

Premierul Florin Cîțu transmite, marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, care este motivul pentru care a fost sesizat în legătură cu publicarea unor informații de către Ministerul Sănătății. Cîțu transmite că este de acord cu transparentizarea informațiilor despre pandemie și vaccinare, însă aceste date trebuie „furnizate corect, legal și cu avizele necesare”. 

„Susțin transparentizarea informațiilor de către toate autoritățile statului. Oamenii trebuie să știe date despre cheltuirea banilor publici, despre pandemie, vaccinare și despre orice altă informație de interes public. (…)

Este normal să fac verificări în legatură cu sesizările pe care le primesc. (…)

Sunt de acord cu transparentizarea informațiilor de interes public, cu mențiunea că aceste date trebuie furnizate corect, legal și cu avizele necesare. Vreau să mă asigur că nu au fost publicate date care să creeze probleme”, a scris premierul pe Facebook, postare care face trimitere la o captură cu datele publicate de ministerul Sănătății.

Reacția lui Florin Cîțu vine după ce a trimis Corpul de Control la MS, ca urmare a unei sesizări a lui Valeriu Gheorghiță, privind modul în care au fost publicate datele despre pandemie și despre campania de vaccinare, date care conțin inclusiv informații despre personalul din armată și din alte instituții ale statului, care ar fi avut nevoie de avizul instituțiilor pentru a fi publicate.