7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:49
No menu items!

Ciucă îi bagă în ședință pe primari, după ce s-au plâns de bugetele insuficiente și de salariile mici  

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă se va întâlni, luni, cu reprezentanții autorităților publice locale, după ce primarii s-au plâns că discuțiile de până acum au fost în zadar, iar salariile angajaților au rămas în urmă și bugetele nu le mai ajung nici pentru a-și achita obligațiile. Mai mult, aceștia critică modificările aduse Codului Fiscal și cer ca termenul limită privind adoptarea hotărârilor consiliilor locale prin care se stabilesc impozitele și taxele locale pe anul 2023, să fie 30 noiembrie 2022.

Astfel, luni, la ora 10.00, au loc la Guvern consultările cu reprezentanți ai Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România.

Primarii vor să discute cu premierul despre salarizarea personalului din administrația publică locală a comunelor, care susțin că este la un nivel inferior personalului de la celelalte categorii de unități administrativ-teritoriale, și despre prorogarea aplicării prevederilor art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, trei ani la rând, care “denotă din partea guvernanților o batjocură continuă la adresa primarilor, a viceprimarilor, precum și a președinților consiliilor județene și a vicepreședinților acestora”.

Ei acuză și lipsa resurselor financiare atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru secțiunea de dezvoltare a bugetelor locale, cea mai mare parte a comunelor fiind în incapacitate de a-și achita obligațiile.

Iar, “incoerența și amatorismul” privind modificările și completările aduse Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Ordonanța Guvernului nr. 16/2022, publicată în Monitorul Oficial al României de data de 15 iulie 2022 și Legea nr. 252/2022, publicată în Monitorul Oficial al României de data de 25 iulie 2022, sunt “expresii elocvente ce nu mai necesită niciun alt comentariu, dar nicio altă explicație”, arată președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi, din județul Dâmbovița.

Acesta menționează că se impune adoptarea unei ordonanțe de urgență, iar termenul limită privind adoptarea hotărârilor consiliilor locale prin care se stabilesc impozitele și taxele locale pe anul 2023, să fie data de 30 noiembrie 2022, pentru a cuprinde și aplicarea prevederilor art. 491 alin. (11) și (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

“Avem obligația morală să ne exprimăm întreaga gratitudine față de modul de colaborare, în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor pe relația cu autoritățile administrației publice locale, cu patru ministere, neputând să trecem cu vederea de aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil în comunicare, deși misiunea sa este să administreze ceea ce tuturor ne trebuie și … ține de cei 6/7 ani de-acasă”, i-a mai transmis președintele Asociației Comunelor din România premierului, înainte de întâlnirea de la Guvern.

Tot luni, premierul Nicolae Ciucă va avea consultări și cu reprezentanții Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România și ai Asociației Municipiilor din România. Întâlnirea este programată la ora 14.00.

                                                                                                                Adina Silav