16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:06
No menu items!

Premierul Ciucă este ministru interimar al Apărării. Iohannis a semnat decretul

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele prin care ia act de demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării și de numire a premierului Nicolae Ciucă în locul acestuia, anunță Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul „prin care se ia act de demisia domnului Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, şi se constată încetarea funcției de membru al Guvernului”, potrivit Palatului Cotroceni.

De asemenea, președintele a semnat și decretul „prin care se desemnează domnul Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministru, ca ministru al Apărării Naționale, interimar”.

Ambele decrete au fost publicate în Monitorul Oficial.

Vasile Dîncu și-a dat demisia, luni dimineața, din funcția de ministru al Apărării. El a invocat „imposibilitatea colaborării” cu preşedintele Klaus Iohannis.

                                                                                                                 Adina Silav