13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:40
No menu items!

Premierul Ciucă, după ce Gazprom a tăiat gazul Bulgariei şi Poloniei: România nu este afectată. Consumul de gaze este mult sub capacitatea de producţie

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după decizia Gazprom de a înceta furnizarea de gaze către Bulgaria şi Polonia, că România nu este afectată în acest moment, consumul de gaze fiind mult sub capacitatea de producţie pe care noi o avem. 

”Am avut o discuţie cu ministrul Energiei. România nu este afectată în acest moment. Consumul de gaze este mult sub capacitatea de producţie pe care noi o avem. Ştiţi foarte bine că suntem una dintre puţinele ţări din Europa care beneficiem de resursă de gaz consistentă, sigur, nu pe deplinătatea nevoilor noastre”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă.

Premierul a precizat că se asigură pentru perioada de iarnă un import de aproximativ 20% din necesarul de gaz.

”Acum, când discutăm, se caută surse alternative pentru gaz, dar în acest moment România nu este afectată”, a subliniat el.

Rusia a suspendat livrările de gaze către Polonia și Bulgaria pentru că nu au fost de acord să plătească în ruble pentru importurile de gaze.

                                                                                                                   Adina Sillav