12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:49
No menu items!

Premier League: 42 de noi teste pozitive la coronavirus

spot_img

Campionatul de fotbal al Angliei a înregistrat, luni, 42 de noi cazuri de Covid-19, un record de când rezultele testelor au început să fie publicate, în mai 2020, a anunţat Premier League, citată de AFP.

„Între luni 6 decembrie şi duminică 12 decembrie, 3.805 teste au fost realizate în rândul jucătorilor şi membrilor staff-urilor. Dintre acestea, 42 de noi teste au fost pozitive”, a declarat Premier League într-un comunicat.

Doar 12 cazuri au fost raportate săptămâna trecută, dar focarele de Covid-19 au apărut de atunci în rândul mai multor cluburi de elită, printre care Manchester United.

Liga a cerut deja cluburilor să reinstituie măsurile sanitare, precum purtarea măştii sau distanţarea socială, în timp ce Marea Britanie a decretat deja noi restricţii.

Precedentul record de cazuri pozitive în campionatul englez era de 40 de cazuri, înregistrate de la debutul lunii ianuarie, după două serii de teste.

Săptămâna trecută, Tottenham a semnalat 13 cazuri printre jucătorii şi personalul său, ceea ce a antrenat anularea unui meci din Europa Conference League, cu Rennes, iar apoi cel din deplasare cu Brighton în campionat.

Manchester United a decis, totodată, amânarea meciului cu Brentford de marţi.

Alte cluburi, între care Norwich şi Aston Villa, au raportat şi ele mai multe cazuri pozitive în efectivele lor.