12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:45
No menu items!

Premieră pentru Simona Halep. Cum a reușit

spot_img

Românca a declarat că puterea îi vine din interior

Simona Halep s-a calificat în premieră în semifinalele turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe Victoria Azarenka (Belarus), numărul 20 pe lista capilor de serie, cu 6-3, 4-6, 6-4, miercuri, la arenele Flushing Meadows din New York.

Meciul dintre Halep și fostul lider mondial a fost întrerupt din cauza ploii, în setul trei, după două ore și patru minute de joc, când scorul era de 2-1 pentru Azarenka și 40-15 pentru Simona, la serviciu: Românca luase primul set, cu 6-3, iar belarusa pe al doilea, cu 6-4.

Meciul a durat două ore și 30 de minute de joc efectiv, Halep având trei ași (Azarenka niciunul), belarusa a făcut 6 duble greșeli, Simona 5, românca a avut 40 de lovituri direct câștigătoare, Azarenka a adunat 38, în timp ce la erori neforțate diferența a fost clară în favoarea jucătoarei noastre, 19-42.

În semifinală, Halep o va înfrunta pe italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, care a trecut de Petra Kvitova (Cehia/N. 5), cu 4-6, 6-4, 6-2. Pennetta o conduce pe Simona cu scorul de 3-1 la meciurile directe, după ce a învins-o în 2010 la Marbella, în sferturi, cu 6-4, 7-6 (4), în 2013 în optimi la Bastad, când Simona a abandonat la 4-6, 7-5, 2-0, și în 2013 chiar la US Open, cu 6-2, 7-6 (3), în optimi. Singurul succes al româncei s-a înregistrat anul acesta, la Miami, cu 6-3, 7-5, în optimi, Halep jucând apoi finala.

După calificarea în semifinale, Simona Halep le-a explicat jurnaliştilor că nu este înaltă şi nici nu are muşchi solizi, astfel că puterea ei vine din interior.

„Tăria mea vine din interior”, a declarat, miercuri, Simona Halep, întrebată fiind de presa internaţională de unde are atâta putere, ţinând cont de loviturile imparabile din meciul cu Victoria Azarenka.

Cred că îmi vine mai multă putere din interiorul meu în timpul jocului. Nu sunt foarte puternică fizic. După cum vedeţi, nu am muşchi solizi. Nu sunt înaltă. Am putere înlăuntrul meu. Lupt. Totdeauna este ca o mare provocare pentru mine, fiecare punct este o provocare. Aşa că fac tot ce pot. Alerg după fiecare minge şi asta cred că mă face să fiu mai puternică în acest moment.

Simona Halep

Întrebată cum a dobândit acea putere, ea a spus: „Vine în mod natural, dinlăuntrul meu. Nu am muncit eu s-o dobândesc. Poate părinţii mei mi-au dat-o. E aşa, dobandită natural.”

Ea a explicat în continuare că tăria interioară îi dă încredere să joace şi să caştige, fiind un circuit care trece prin mental.

Mă simt tare când intru pe teren. Când am venit la acest turneu – după două rezultate bune – am simţit că am destulă putere să caştig meciuri aici. Am simţit că am şansa mea la acest turneu şi nu pot să accept să pierd. Cum a fost cu Lisicki: a fost un meci extraordinar, iar în al doilea set, când era 5-5, mi-am spus «nu pot să pierd». Aşa că am luptat şi mi-a venit această putere. Adică am început doar să mă calmez şi să mă gândesc că pot câştiga fiecare minge.

Simona Halep

Jurnaliştii americani au devenit şi mai curioşi, cerând în continuare detalii: „Şi, ţinând cont de puterea ta supranaturală…”. „Nu e supranaturală, e doar ceva normal”, a tăiat scurt Simona Halep întrebarea.