8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 4:36
No menu items!

Prejudiciul în dosarul “Hexi Pharma”: peste 11 milioane de euro

spot_img

Hexi Pharma a încheiat, în perioada 2014 – 2016, contracte de vânzare de produse biocide, care s-au dovedit a fi neconforme, cu 152 de unități medicale. Valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei (peste 11 milioane de euro), precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 – 2016, HEXI PHARMA a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unităţi medicale din România.

Valoarea contractelor încheiate de HEXI PHARMA cu aceste unităţi medicale – având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active – este de circa 51 milioane lei”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat că marţi, procurorii care fac ancheta în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi vor stabili care este prejudiciul în cauză, precizând că suma se poate schimba pe parcursul zilelor următoare.

R.D.