13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 13:34
No menu items!

Prefectură: Decizia Primăriei Sectorului 5 de a închide magazinele și alte activități este nelegală

spot_img

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, miercuri, că dispoziţia primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, privind reducerea programului unor agenţi economici este nelegală și, ca urmare, nu ar trebui aplicată.

„Dispoziția este nelegală. Nefiind legală, nu ar trebui aplicată”, a declarat prefectul Capitalei.

Prefectura Capitalei i-a trimis primarului Sectorului 5 un document prin care îi cere să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis pe 10 martie hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie, care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5.00 – 21.00.

„Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (…) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice”, a transmis Prefectura.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus printr-un ordin ca începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului.

Astfel, programul mall-urilor, supermarketurilor și teraselor va fi redus, de luni până vineri programul se va termina la ora 17.00 sau 19.00, iar în weekend la ora 15.00. 

Primarul Piedone de la sectorul 5 închide mall-urile, piețele și terasele în week-end, după ora 15