16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:47
No menu items!

Prefectul de Galaţi, reţinut pentru fapte corupţie, a fost arestat preventiv

spot_img

Emanoil Bocaneanu

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, reţinut pentru fapte de corupţie, a fost arestat preventiv vineri seară, pentru 29 de zile, în baza unei decizii luate de către magistraţii Tribunalului Galaţi.

Consilierul pe probleme de comunicare al Tribunalului Galaţi, Aura Soare, a informat vineri seară că magistraţii gălăţeni au emis pe numele lui Emanoil Cătălin Bocăneanu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, după o şedinţă care a durat câteva ore.

Potrivit sursei citate, avocaţii lui Bocăneanu au declarat recurs la decizia instanţei. Prefectul judeţului Galaţi, reţinut în cursul dimineţii de vineri, a fost adus încătuşat vineri după-amiază la Tribunalul Galaţi, fiind prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Acesta este acuzat de trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a semnat, vineri, propunerea de eliberare din funcţia de prefect al judeţului Galaţi a lui Emanoil Bocăneanu. Prerogativele prefectului au fost preluate de către subprefectului de Galaţi Gabriel Panaitescu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Bocăneanu că „s-a implicat activ”, cu ocazia concursului desfăşurat, în luna august, pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în calitate de membru al comisiei, în sprijinirea unui candidat, pentru ca acesta să fie declarat câştigător, primind în schimb alimente şi băuturi.

Procurorii îl mai acuză pe Bocăneanu că, în perioada august – septembrie, şi-a traficat influenţa pentru a-i asigura administratorului unei societăţi comerciale accesul la conducerea Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme ale firmei, primind pentru aceste intervenţii, în repetate rânduri, produse alimentare.

De asemenea, pentru acelaşi adminsitrator, Bocăneanu a contactat în mod repetat o persoană din conducerea unei unităţi siderurgice, în scopul asigurării desfacerii de produse pe platforma combinatului, acceptând şi primind în schimb diverse produse alimentare.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Tudorel Chirnoagă şi Bogdan-Valentin Topală, fiind acuzaţi de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune. Procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile.

Foto: impact-est.ro

C.C.