Au început frumoasele slujbe ale deniilor. Hristos merge de bunăvoie să moară pentru noi. Începând din seara aceasta, Bunul nostru Mântuitor ne cheamă să-L petrecem cu toţii pe ultimul Său drum, pe drumul dragostei, pe drumul suferinţelor, pe drumul Crucii, al sângelui şi al mântuirii neamului omenesc. De asemeni, ne cheamă şi Sfânta noastră Biserică să ne adunăm la rugăciune în fiecare seară, să ascultăm ultimele cuvinte ale Domnului şi să vedem cât a pătimit El pentru mântuirea noastră.
De ce a blestemat Hristos smochinul?
„Smochinul cel neroditor a fost blestemat şi uscat apoi din pricina trufiei sale. Copacul fără roade este icoana omului mândru. El nu are decât frunze. El nu are decât umbră. El nu-şi pleacă crengile la pământ, ca şi copacul plin de fructe. El se ridică spre cer, ca plopul care are numai frunze. Omul mândru este urât şi lui Dumnezeu şi oamenilor. El nu se pleacă celui de jos. El nu mângâie pe cel căzut, căci nu se poate pleca la pământ. El nu hrăneşte cu nimic pe cel flămând, căci se îngreţoşează de dânsul. Omul mândru nu se poate mântui, de nu se va smeri. De aceea şi Hristos îl usucă prin blestem, ca să nu se mai mândrească cu frunzele sale. Căci mai bine îl vrea pe om smerit şi plecat ca un olog uscat, decât ca un brad verde, dar mândru şi îngâmfat.”(Ioanichie Bălan)
„De acum să nu se mai facă din tine rod în veci. Şi îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deși Hristos făcuse până atunci minuni și mai mari. O astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară, Și-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare.
Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze” (Matei 21, 19). Un alt evanghelist spune: „Că încă nu era vremea smochinelor”. Dacă nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune că „a mers să vadă de va găsi ceva în el”? De aici se vede că aceasta era numai o bănuială a ucenicilor; că ucenicii nu erau încă desăvârșiți. De altfel, evangheliștii scriu totdeauna în Evangheliile lor și ce bănuiau ucenicii. După cum bănuiala lor era că Hristos S-a dus la smochin ca să vadă de va găsi ceva în el, tot așa, tot o bănuială a lor era că l-a blestemat, pentru că smochinul n-a avut rod.
– Dar atunci pentru ce l-a blestemat?
– Pentru ucenici; ca să le dea curaj, să-i întărească. Până atunci, Hristos făcuse numai bine; nu pedepsise pe nimeni; trebuia, dar, să dea dovada că are și puterea de a pedepsi, ca să afle și ucenicii și iudeii că poate usca pe răstignitorii Lui, dar de buna Sa voie îi iartă și nu-i usucă. N-a vrut să-Și arate puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovadă de această putere, blestemând un pom. Când se întâmplă una ca aceasta cu un pom, cu un animal necuvântător sau cu un loc, nu iscodi, nu spune: „Era drept să se usuce smochinul, dacă nu era vremea smochinelor?”. A grăi așa este cea mai mare ocară; ci uită-te la minune; minunează-te și slăvește pe Cel ce a făcut minunea.
– Dar atunci pentru ce a dat o astfel de înfățișare acestui fapt și pentru ce acest temei pentru blestem?
Uscarea smochinului nu are această însemnare ci, după cum am spus, arată puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Că nu era vremea smochinelor” ne arată că nu S-a dus la smochin pentru că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deși Hristos făcuse până atunci minuni și mai mari. Dar, după cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Și-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toți pomii, ca și prin aceasta să se arate și mai mare minunea. Și ca să afli că minunea aceasta a făcut-o Hristos pentru ei, ca să-i îndemne să fie curajoși, ascultă ce le spune mai departe!
„Și voi veți face lucruri mai mari dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21, 21). Vedeți, dar, că totul s-a făcut pentru ei, ca să nu se teamă și să nu se înfricoșeze de uneltiri și de necazuri. De aceea, pentru a-i lipi de rugăciune și de credință, le mai spune încă o dată: „Dacă veți avea încredere în credință și în rugăciune, nu veți face numai această minune, ci veți muta și munții si veți face și alte minuni mai mari”.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei
