12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:30
No menu items!

Precedent la DNA pentru cazul BERCEA – BĂSESCU. Dosarul Nixon

spot_img

DNA_sigla 2_SZ

Procurorii anticorupţie au avut, chiar în urmă cu o săptămână, un precedent pentru dosarul în care sunt acum audiaţi, la structura centrală a DNA, ca suspecţi, Mircea Băsescu, Bercea Mondial, dar şi membrii familiei interlopului.

Coincidenţele din cazurile Nixon (lider al unui clan interlop) şi Bercea Mondial merg până acolo încât ambii capi de familii ţigăneşti, arestaţi pentru infracţiuni cu violenţă alături alte rude, au primit înapoi o parte din sumele date celor care le-au promis că intervin pentru ei în justiţie.

Este vorba despre cazul unui avocat din Baroul Vâlcea, hărţuit şi ameninţat timp de câteva luni de membrii unei familii de romi din Craiova, cărora le promisese eliberarea şi achitarea în dosare privind infracţiuni cu violenţă.

Coincidenţele merg lanţ: şi la Craiova, şi la Constanţa, vorbim despre persoane care au pretins că au influenţă asupra judecătorilor. La Craiova, Ionel Călin, zis Nixon, a plătit avocatului său, fratele unui judecător de la Secţia Penală a Curţii de Apel Craiova, 29.000 de euro.

Procurorii anticorupţie susţin că avocatul craiovean şi-a lăsat clientul său să creadă că are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova „invocând relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, magistrat judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală”.

Pe 12 iunie, Nixon şi concubina sa, intermediara care a dat banii avocatului, au fost reţinuţi de DNA, pentru şantaj şi cumpărare de influenţă.

Avocatul, frate de judecător, a fost şi el pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Din comunicatul DNA referitor la cazul Nixon reiese însă că membrii familiei de interlopi nu au fost de loc îngăduitori cu cel care i-a păcălit pe banii lor.

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, rezultă că, după momentul în care cumpărătorul de influenţă, respectiv suspectul Călin Ionel şi fiii acestuia, au fost condamnaţi de către Tribunalul Dolj, ca instanţă de fond, Călin Ionel l-a constrâns pe avocat să îi restituie suma totală de 37.500 euro, (constituită din suma de 29.000 euro – reprezentând banii pe care Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania i-au remis-o avocatului pentru cumpărarea influenţei, la care a mai adăugat dobânzi de 8.500 euro), ameninţându-l că, în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei ale. …. l-a căutat deseori pe avocat la domiciliu său, la domiciliul părinţilor săi (cu care a discutat şi faţă de care a proferat ameninţări privind viaţa şi integritatea fiului lor), la instanţe, inspirându-i acestuia că, în viitor, atât el, cât şi membrii familiei sale vor trece printr-un moment rău sau va da în vileag o faptă compromiţătoare pentru fratele său, magistrat.

comunicat DNA
12 iunie 2014

Procurorii anticorupţie au precizat că avocatul a făcut denunţ la DNA doar după ce familia lui Nixon a continuat cu ameninţările, deşi îi plătise: 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro, un teren în Drăgăşani, evaluat la 15.000 euro, încă 1.000 euro şi 4.000 lei.

Pe 9 mai 2014, avocatul Ion Bogdan Mitrache s-a întâlnit cu inculpații Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania în parcarea unui supermarket din Craiova, ocazie cu care Călin Ionel a primit de la avocat suma de 10.000 euro, reprezentând o parte din cei 37.500 euro, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante.

Mihaela Chiper