13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:24
No menu items!

Prețurile, per ansamblu, au crescut nesemnificativ în mai. Alimentele s-au ieftinit cu aproape 1%

spot_img

Prețurile, per ansamblu, au crescut nesemnificativ în mai. Alimentele s-au ieftinit cu aproape 1%

Prețurile de consum au crescut, în luna iunie față de luna mai, cu 0,01%, însă inflația anuală rămâne ridicată, la 5,37%. Alimentele s-au ieftinit cu 0,7% față de luna anterioară, dar față de luna iunie a anului trecut au fost cu 5,76% mai mari.

Prețurile mărfurilor nealimentare și tarifele serviciilor au crescut în luna iunie, față de mai, cu 0,3%, respectiv cu 0,9%. La capitolul alimente, cele mai mari ieftiniri s-au produs la cartofi, de 11%, și la legume, de 7,8%.

S-au ieftinit și produsele de morărit, ouăle, uleiul și lactatele, cu procente cuprinse între 2,2% în cazul ouălor și 0,09% în cel al produselor de morărit. Pe de altă parte, citricele s-au scumpit cu 3,3%, dar și fructele proaspete, cu 1,7%.

În privința serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian și telefonia, fiecare cu 3,2%. Și serviciile de poștă și telecomunicații s-au scumpit cu 2,3%. La mărfurile nealimentare, cele mai mari creșteri de preț s-au înregistrat la autoturisme și piese de schimb, de 1,09%, și la combustibili, de 1,04%.

Deși prețurile au crescut nesemnificativ în luna iunie față de mai, România rămâne statul cu una dintre cele mai ridicate inflații din UE.

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,5% la 3,2%, uşor sub nivelul superioar al intervalului ţintit pentru acest an, de 2,5% plus/minus un punct procentual.

„Probabil în septembrie ne îndreptăm spre intervalul ţintit, iar la final de an suntem binişor în intervalul ţintit. Sfârşitul de an, conform prognozei actuale, ne va prinde la 3,2%, faţă de 3,5% în prognoza anteriorară. Datele introduse în modelul macroeconomic operează şi cu o schimbare pentru finele lui 2014, în loc de 3,2% va fi 3,3%, cu 0,1 puncte mai mult”, spunea guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cosmina Croitoru