17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:49
No menu items!

Președintele israelian, vizitat de un „căpitan de navă”

spot_img

Basescu_Peres

Aflat în vizită de stat în Israel, Traian Băsescu a fost primit, luni dimineaţă, de Shimon Peres, preşedintele Statului Israel, la reşedinţa oficială a acestuia din Ierusalim. Peres l-a întâmpinat pe Băsescu cu apelativul „căpitan de navă”.

Vă primesc aici cu toată inima, domnule preşedinte şi un prieten. Pentru mine este şi mai important că sunteţi căpitan de navă şi de aceea antrenamentul de căpitan, pentru preşedinte, este foarte bun.

Shimon Peres

președinte, Statul Israel

În discursul din cadrul primirii oficiale, Traian Băsescu a declarat că pentru el este nu numai o onoare să fie invitatul preşedintelui Peres, dar şi o bucurie să viziteze Ţara Sfântă. „O ţară de care suntem legaţi în primul rând prin numărul mare de evrei români care au plecat din ţara de origine pentru a contribui la constucţia şi dezvoltarea Israelului”, a spus Traian Băsescu.

R.D.