6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:31
No menu items!

Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței și-a petrecut noaptea la „beciul domnesc”

spot_img

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi după aproximativ cinci ore de audieri, într-un dosar de corupţie

cristian-adomnitei-465x390

În aceeași cauză au mai fost reținute două angajate ale Consiliului Județean Iași, Carmen Irimescu şi Teodora Jing.

DNA îl acuză pe Adomniței de favorizarea infractorului și fals intelectual, iar cele două șefe de serviciu din cadrul Consiliului sunt acuzate de abuz în serviciu.

Este vorba de un contract de publicitate pentru CJ Iași, din 2013, pentru 3 luni. În schimbul unor cataloage, broșuri, mape de prezentare, calendare, magneți, pixuri, sacoșe, hărți, ba chiar și un film de prezentare a orașului Iași.

Doar 11 dintre cele 16 repere au fost predate de firma de publicitate către CJ Iași, valoarea celor rămase restante fiind de peste 210.000 de lei. DNA susține că cele două angajate ale CJ Iași, șefe de serviciu, au influențat membrii comisiei de recepție să plătească toate serviciile, deși o parte era restantă.

În 8 martie 2015, Carmen Ingrid Irimescu le-a ajutat pe Teodora Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11 februarie 2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a celor 948 de albume de prezentare a judeţului Iaşi, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.

comunicat DNA

Procurorii au mai stabilit că în perioada martie-aprilie 2015, Cristian Adomniţei, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi de ordonator principal de credite, cu intenţie directă, le-a ajutat pe cele două angajate, Teodora Jinga şi Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înţelegeri cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală.

Astfel, Adomniţei a făcut demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, dar şi să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Letiţia Elena Popa să realizeze şi să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Judeţean.

comunicat DNA

Mai mult, susțin anchetatorii, președintele CJ Iași i-a amenințat pe cei veniți să facă auditul și a refuzat, la sugestia acestora, să sesiseze parchetul pentru faptele suspectate a fi comise în cadrul acestui contract.

Cristina Teodora Jinga, Carmen Ingrid Irimescu, Letiţia Elena Popa şi Cristian Adomniţei vor fi prezentaţi, vineri, Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

La momentul desfăşurării percheziţiilor, Cristian Adomniţei nu se afla în ţară, ci la Bruxelles, dar spunea că nu are emoții deoarece nu a fost în nicio comisie de licitație și nu a semnat nimic.

M.N.