11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:26
No menu items!

Preşedintele Camerei Comunelor, în vizită la Parlament

spot_img

Preşedintele Camerei Comunelor, în vizită la Parlament 

Preşedintele Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, John Bercow, aflat în vizită oficială în România, a vizitat miercuri Palatul Parlamentului şi a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor un discurs pe tema rolului şi importanţei parlamentelor într-un sistem democratic.

Bercow a afirmat că Palatul Parlamentului este o clădire deosebit de frumoasă, că nu a vizitat încă nicio clădire mai impresionantă şi că doreşte să se întoarcă în România pentru a vizita locul unde a trăit bunicul său, la Galaţi.

„Am vizitat clădiri ale Parlamentelor din mai multe ţări europene şi din multe alte ţări din lume şi încă nu am vizitat nicio clădire mai impresionantă decât Parlamentul român. Cred că este un mare omagiu adus viziunii liderilor voştri, calităţilor arhitecturii, imaginaţiei celor care au creat interioarele şi care s-au ocupat de aceste elemente din clădire. Această clădire este absolut impresionantă şi am încredere că sunteţi la fel de mândri de membrii acestei instituţii pe cât sunt eu de impresionat”, a declarat înaltul oficial britanic, într-o conferinţă de presă susţinută la Camera Deputaţilor. „Cu siguranţă vreau să mai vin în România şi mi-ar plăcea să găsesc locul unde a trăit bunicul meu (n.r.- la Galaţi) primii ani ai vieţii. Vreau să mă întorc şi să vizitez şi în particular aspecte pe care le-am neglijat şi care sunt deosebit de importante”

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow

Preşedintele Camerei Comunelor a rostit miercuri un discurs în faţa Camerei Deputaţilor şi a fost distins cu Colanul instituţiei. El a s-a întâlnit cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, având totodată programate discuţii cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.

C.I.