Președintele CNA către Dan Diaconescu: Sunteți cel mai talentat impostor

Diaconescu_CNA_SZ

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a fost etichetat de președintele CNA, Laura Georgescu, drept „cel mai talentat impostor”. Dan Diaconescu a fost prezent, joi, la sediul CNA şi a precizat că a venit în calitate de reprezentant al televiziunii DD TV, de la care are o împuternicire. Omul de televiziune a declarat că societatea sa – OTV SRL, înregistrată în Italia – deţine o licenţă audiovizuală din Italia pentru televiziunea OTV. De asemenea, Dan Diaconescu a spus că pe 18 octombrie postul DD TV a retransmis programul OTV de pe internet.

Membrii CNA l-au întrebat pe Dan Diaconescu cine a luat decizia ca OTV să fie retransmis pe frecvenţa televiziunii DD TV. În acest context, Diaconescu a spus că membrii Consiliului de Administraţie al DD TV au decis acest lucru, precizând totodată că televiziunea DD TV îi aparţine, deşi nu se regăseşte în acţionariatul oficial al acestui post.

Eu mă aflu aici şi pentru a vă ruga să ne explicaţi cum s-a ajuns la suspendarea emisiei DD TV. Aţi cerut companiei Digital Sky să nu ridice semnalul DD TV la satelit (…) Nu există nicio prevedere prin care puteţi suspenda activitatea unei televiziuni

Dan Diaconescu
patron OTV

Laura Georgescu i-a precizat că emisia DD TV nu a fost suspendată.

Aţi solicitat încetarea furnizării serviciului DD TV. Ridicătorul pe satelit nu mai ridică semnalul DD TV la satelit (…) DD TV era preluat de nişte firme de cablu, semnalul era preluat prin intermediul satelitului. Semnalul ajungea prin providerul Digital Sky. Firmele de cablu nu îl mai recepţionează, prin urmare DD TV nu mai este preluat (…) DD TV emitea pe satelit, prin providerul Digital Sky, care ne-a anunţat că nu ne mai poate transmite semnalul, prin urmare acum activitatea DD TV este oprită. În secunda asta, angajaţii DDTV sunt acasă în şomaj, nu ştim pe ce perioadă

Dan Diaconescu

Narcisa Iorga, membru al CNA, i-a spus lui Dan Diaconescu că pe DD TV a fost retransmisă în data de 18 octombrie o televiziune nelicenţiată în România – OTV, pe ecran fiind postată sigla acestei televiziuni nelicenţiate.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, l-a invitat pe Dan Diaconescu să intre în legalitate cu DD TV şi să depună noua grila a televiziunii. Acesta a spus că va face acest lucru în cursul zilei de joi.

Totodată, Laura Georgescu i-a cerut lui Dan Diaconescu să depună la CNA documentul din care să rezulte că deţine o licenţă audiovizuală din Italia pentru televiziunea italiană OTV.

Dan Diaconescu a susţinut însă că nu este obligat de legislaţia românească să depună un astfel de document la CNA. El a mai spus că deţine de la autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului din Italia, L’Autorità per le garanzie nelle comunicazioni (AGCOM), o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit.

Am recunoscut întotdeauna: sunteţi cel mai talentat impostor, pe cuvântul meu

Laura Georgescu
președinte CNA

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU