Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a scăpat de arest

Cosma Mircea_SZ

Înalta Curte a respins, definitiv, recursul procurorilor DNA și a decis ca Mircea Cosma să rămână în libertate, sub control judiciar, anunță Antena 3. Președintele Consiliului Județean Prahova este cercetat pentru trafic de influență. Săptămâna trecută, el a fost reținut de DNA și dus în fața magistraților cu propunere de arestare. Cosma a ajuns însă întâi la spital, iar la instanța supremă a venit însoțit de un echipaj al Ambulanței Prahova, și cu o sondă în mână. După aflarea deciziei, Cosma s-a externat din spital. În acelaşi dosar este cercetat şi fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma. Luni, Camera Deputaţilor a respins arestarea preventivă a lui Vlad Cosma, acuzat tot de trafic de influenţă.

NICIUN COMENTARIU