Președintele CJ Argeș a făcut infarct

Presedintele CJ Arges a facut infarct

Presedintele CJ Arges a facut infarct

Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a fost ajuns la Spitalul din Pitești, cu dureri în zona pieptului, ulterior fiind dus la Spitalul Floreasca din Capitală. Medicii de aici au declarat că acesta a făcut infarct, iar acum este sub observație.

În septembrie 2012, acesta a fost acuzat de procurorii DNA Pitești, într-un dosar că a deturnat fonduri PHARE de peste 1,2 milioane de euro împreună cu alte 11 persoane,pentru construcția podului de la Căteasca. Atunci i s-a făcut rău în timpul audierilor şi a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Piteşti, fiind diagnosticat cu sindrom coronarian acut. Apoi a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, timp de o săptămână.

În 18 mai 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, de către procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

În acest caz, în 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeş, fiind, apoi supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.

O.D.

NICIUN COMENTARIU