Președintele Camerei de Comerț, Sorin Dimitriu, judecat pentru corupție

DNA i-a trimis în judecată pe președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, Sorin Dimitriu, doi directori și un consilier din aceeași instituție, pentru fapte de corupție

dimitriu CCIR

 Sorin Dimitriu este acuzat că a constituit un grup infracțional organizat, și-a folosit autoritatea pentru a aobține bani și bunuri, este acuzat de abuz în serviciu și folosirea unor documente false sau incomplete pentru obținerea de fonduri europene. În același dosar vor fi judecați directorul general CCIB, Gabriel Dan Mihuțși directorul economic Laurenția Vasilescu, dar și Gabriela Dumitriu, consilier al președintelui CCIB.

Procurorii au stabilit că cei patru au pus la punct un mecanism fraudulos de obținere a fondurilor europene, dar și că i-au obligat pe angajații Camerei să doneze o parte din venituri către instituție, sub formă de sponsorizare, banii fiind cheltuite după bunul plac al conducerii.

Timp de doi ani, între 2010 și 2012, din totalul de 58 de angajați ai instituției, 48 de angajați desfășurau activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.

În fapt, conducerea CCIB a pus în aplicare o formă mascată de a obține bani provenind din implementarea proiectelor europene prin intermediul angajaților, prin determinarea acestora să semneze niște contracte tip ”sponsorizare”. Prin urmare, fiecare dintre angajații implicați în implementarea proiectelor trebuia să semneze lunar, la primirea drepturilor salariale, un contract de sponsorizare, conform căruia între 30% și 70% din veniturile salariale, inclusiv cele provenite din fonduri europene, erau transferate, cu titlu de ”sponsorizare”, către CCIB.

comunicat DNA

În plus, autoritatea inculpaților prin prisma funcțiilor deținute s-a manifestat prin inducerea, în rândul angajaților, a ideii că participă la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene doar persoanele care se supun dispoziţiei de a li se reţine bani din salariu sub forma sponsorizării, iar cei care refuză vor suporta consecința desfacerii contractului de muncă.

Trei dintre angajaţi le-au cerut șefilor să nu le mai rețină sumele pentru sponsorizări și au avut de suferit – li s-au redus orele de lucru, apoi au fost excluși din proiecte, iar după câtva timp au fost concediați.

În perioada septembrie 2010 – martie 2012, CCIB a încasat sponsorizări în valoare de 4.015.334,42 lei din care 43.373,07 lei de la persoane juridice și 3.970.741 lei de la persoane fizice, în principal angajați. Banii astfel obținuți erau folosiți de inculpații Dimitriu Sorin-Petre și Mihuţ Gabriel-Dan nu pentru sponsorizări, ci pentru patrimoniul CCIB, asupra căruia dețineau controlul.

comunicat DNA

Deşi teoretic, sumele respective ar fi trebuit să fie destinate unor acte de sponsorizare pentru activităţi culturale, artistice sau sportive, inculpatul Dimitriu Sorin plătea sume considerabile din salariile angajaţilor către preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, prin intermediul unui presupus contract de asistență juridică cu un onorariu exorbitant. În acest fel, o sumă egală cu salariile a aproape 50 de angajați în decurs de o lună era pusă la dispoziția lui Mihail Vlasov, fără o justificare pertinentă din punct de vedere juridic și economic, în condiţiile în care CCIB avea un departament juridic. Astfel, în luna decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajați a fost de 209.065 lei, iar din această sumă, 110.000 lei au fost depuși într-un cont bancar cu explicația ”încasări diverse”. Din acest cont, în data de 16.12.2010 a fost virată suma de 107.492,50 lei către Cabinetul de avocat Mihail M. Vlasov.

M.N.

NICIUN COMENTARIU