4 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 5:18
No menu items!

Preţul păcii cu Rusia

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

Este o realitate. Nu poţi să culegi trandafiri fără să te înţepi. Laurii păcii au ghimpi. Europa se află sub o mare ameninţare. De fapt, pacea lumii. Am depăşit războiul rece. Suntem într-un război cald. În care se iau prizonieri. Chiar reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale. Există victime şi violări tereste, aeriene şi maritime. Ne apropiem de un război în toată regula. Terestru şi maritim. Dar vorbim de puteri nucleare. Ce urmează? Pentru mine şi cred că pentru toţi liderii politici, ca să nu mai vorbim despre sutele de milioane de cetăţeni, un conflict major cu Rusia este un coşmar. Este evident că puterea nucleară a Occidentului, din care facem şi noi parte, este net superioară. Dar un măcel nuclear ar proiecta întreaga istorie înapoi. Ar avea de pierdut imens atât Occidentul, cât şi Rusia. Din păcate, jocul istoriei este la mâna unor conducători. Care pot fi responsabili sau iresponsabili.

De aici, parabola cu trandafirii şi spinii. Pentru a ajunge la pace, avem nevoie de sacrificii. Ce ar trebui să sacrifice Moscova? Pentru a scoate lumea din criza, Kremlinul ar trebui să facă efortul de a schimba radical câteva principii de geopolitica. Sunt un fel de axiome ale ruşilor care, de-a lungul timpului, le-au dictat mişcările pe scara lumii. Astăzi, planetă, nici în tot, nici în parte, nu mai poate fi dominată prin forţa brutală. Prin forţa armelor. Din această perspectivă, Moscova s-a împotmolit la jumătatea drumului. Pentru că, din punct de vedere economic şi financiar, a făcut progrese doar până la un punct. Apoi a stagnat. Iar pentru a-şi rezolva aparenta criză de creştere, care este, de fapt, o criză a stagnării, Kremlinul recurge la retorica sa clasică, care este retorica expansiunii şi a războiului. Criza din Ucraina şi ocuparea Crimeii nu reprezintă, de fapt, decât o expresie a neputinţei Moscovei de a participa în condiţii onorabile, aşa cum a mai făcut-o temporar, la împărţirea lumii.

Acum, criza odată declanşată şi escaladată, nu ne rămâne decât să facem numărătoarea inversă. Începând de săptămâna viitoare, Rusiei, orgolioasei Ruşii, lui Puţin, tarului Puţin, li se aplica cea de-a treia etapă a sancţiunilor. Mult mai dură. În urma acestora, după un timp nu prea lung, Rusia ar putea colapsa. Desigur, vor exista şi victime colaterale, pentru că, nu-i aşa, trandafirul are spini, dar pierderea majoră va fi a Kremlinului. Ce va alege Moscova?

Înainte de a răspunde, că în orice variantă, putem asista, într-un viitor scurt, dureros de previzibil, la colapsul regimului Puţin. Este greu de presupus că, dacă Rusiei i se va administra, aşa cum scrie la carte, cea de-a treia etapă a sancţiunilor Occidentului, ea va mai putea rezista economic pe termen mediu şi lung. Speranţa Moscovei într-un debuşeu în China, Iran, India, etc. este iluzorie. Pur şi simplu pentru că, încă de pe vremea tarului Petru cel Mare, Moscova este orientată spre Apus. Natura relaţiilor comerciale ale Rusiei cu statele ex-occidentale nu îi va permite să supravieţuiască economic.În consecinţă, Puţin are de ales. Cum ar putea el răspunde ultimatumului occidental? Fie cedează şi se retrage din Ucraina înţelegând prin această inclusiv abandonarea Crimeii şi atunci îşi pune singur capăt carierei politice, ar fi sfârşitul său, fie încearcă să ajungă la un compromis cu Occidentul păstrând la limita Crimeea. Ceea ce ar pune Occidental şi, mai ales, Statele Unite într-o postură tragicomică. Ca să nu spun altfel. Greu de presupun că Occidentul va accepta liniştit teza conform căreia geografia statelor mai poate fi modificată după înţelegerile rezultate în urma celui de-al Doilea Război Mondial şi, mai ales, al înţelegerilor de la Helsinki. Şi, în fine, Puţin mai are şi o a treia soluţie. Aceea de a încerca să reziste. Şi să contraatace. Pe modelul Saddam Hussein. Din primul război. Dar atunci s-ar putea să sfârşească tot pe modelul Saddam Hussein. Din al doilea război.

Poate că acum mă fac mai bine înţeles. Bucuria păcii înseamnă uneori sânge. Şi sacrificii. Iar transnaţionalele, marii granguri economici ai lumii, dacă nu sunt dispuşi să facă asemenea sacrificii, trebuie forţaţi să le facă. De către oamenii politici ai lumii Occidentale.

De aceea cred că primul război mai important, cel dintre Rusia şi Occident, va fi războiul din interiorul Occidentului, dintre şefii de guverne şi şefii giganţilor industriali. Şi bancari. Şi îmi pun speranţa în şefii de guverne.