7.9 C
București
joi, 15 aprilie 2021 - 10:40

Prăjitură cu agrișe și cremă de brânză

Motto: “Mâncarea este simbolul dragostei atunci când cuvintele nu sunt adecvate” (Alan D. Wolfelt)

prajitura_agrise

Ingrediente:

  • 6 ouă,
  • 200 gr zahăr,
  • 150 gr făină,
  • 200 gr cremă de brânză,
  • 300 ml smântână lichidă,
  • 30 gr agrișe deshidratate,
  • 5 gr praf de copt,
  • 5 linguri ulei,
  • esență de vanlie.

Mod de preparare:
Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat  spumă cu sare până se întăresc, iar galbenușurile se bat  împreună cu 100 gr zahăr și ulei  până când obținem o compoziție alb-gălbuie. Făina cernută se amestecă cu praful de copt  și se adaugă “în ploaie” peste gălbenușuri. După ce s-a omogenizat complet, se adaugă și albușurile si se vor amesteca cu o spatulă de lemn, de sus în jos. Se adaugă apoi agrișele și se amestecă până când se încropesc în aluat.

prajitura_agrise1

Compoziția obținută se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt și se introduce la cuptorul încălzit la 160 grade, pentru 17-20 minute.

După coacere, se lasă să se răceasca și apoi se scoate din formă.

Între timp, smântâna lichidă se amestecă cu restul de zahăr și, după ce acesta s-a dizolvat în totalitate, se bate spumă, cu un tel sau mixer de bucătărie. Când capătă consistența dorită, se adaugă crema de brânză și esența de vanilie și se amestecă în continuare. Nu foarte mult, cât să rămână în compoziție și bulgări mici de brânză.

Blatul răcit se taie în două straturi.

prajitura_agrise2

Se întinde ¾ din cantitatea de cremă de brânză pe primul strat.

prajitura_agrise3

Se acoperă cu cel de-al doilea strat, iar cu restul de cremă de brânză se ornează după placul fiecăruia.

Se dă la rece și se servește a doua zi.

prajitura_agrise4

Savurați cu plăcere!

Nicoleta Popa