17.7 C
București
miercuri, 20 octombrie 2021 - 15:39

Poziția lui Victor Ponta față de dosarele lui Dan Șova și Darius Vâlcov

spot_img

Liderul PSD condamnă propaganda și ipocrizia PNL și susține că justiția nu trebuie blocată

Ponta_Victor_SZ

Președintele PSD, Victor Ponta, se arată dezamăgit de „propaganda” creată de PNL pe tema arestării senatorilor Dan Șova și Darius Vâlcov, în condițiile în care și deputatul PNL Theodor Nicolescu se află în aceeași situație.

Victor Ponta reiterează, pe pagina Facebook, poziția sa de a nu bloca acțiunile justiției și condamnă ipocrizia liberalilor, care „suprapun bătălia politică peste cauzele din justiție”.

Constat cu mare dezamăgire că voturile de azi din Senat și Camera Deputaților privind cereri de arestare preventivă au fost total deturnate de PNL și propaganda basistă într-o bătălie pur politică (ideea de justiție fiind total confiscată de câțiva lideri PNL, folosită doar politic și demagogic, dovadă că ignoră total cazul deputatului PNL Nicolescu și se refera doar la Senat)!

Poziția mea și a PSD este aceea de a nu bloca acțiunile Justiției! Și, indiferent de votul de azi al Parlamentului, TOȚI cei trei parlamentari în cauză POT fi trimiși de procurori în fața judecătorilor (în libertate sau în stare de arest) pentru a se stabili dacă sunt vinovați sau nu!

Aceasta este realitatea juridică, restul este doar ipocrizie cu care PNL ne-a obisnuit încă din momentul 2013, când liderii lor au propus legea amnistiei, pentru ca apoi în public să se spele pe mâini ca Pilat din Pont! Orice suprapunere a bătăliei politice peste cauze din justiție este profund greșită și mă delimitez cu hotărâre de așa ceva!

Victor Ponta
președintele PSD

Valeriu Motoc