6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:13
No menu items!

Povestea incredibilă a unei prostituate: doi ani de închisoare după ce un client îndrăgostit i-a oferit 230.000 de euro

spot_img

prostitutie

O prostituată româncă, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnată de un tribunal austriac la doi ani de închisoare, pentru că ar fi înşelat cu 230.000 de euro un client îndrăgostit de ea.

Potrivit agenţiei de presă APA, românca este doctor în fizică nucleară şi susţine că a fost, în trecut, logodnica unui prinţ iordanian.

Cel care a depus plângere împotriva ei – un om de afaceri în vârstă de 57 de ani – a explicat în faţa magistraţilor Tribunalului din Salzburg (vestul Austriei), unde trăia prostituata româncă, că prima dată s-a folosit de serviciile ei în 2011. El a declarat că a „angajat-o” pentru a petrece o vacanţă de o săptămână în Caraibe.

Sensibilizat, după ce a văzut certificate false care arătau că tânăra ar avea cancer la sân şi datorii după înmormântarea fiicei sale, bărbatul i-a oferit o sumă mare de bani – 230.000 de euro.

Tânăra nu a negat faptele prezentate în instanţă, dar şi-a acuzat fostul client de comportament violent. „El dorea, împotriva voinţei mele, să ne căsătorim şi să plecăm în Canada„, a declarat românca în faţa judecătorilor. Ea a adăugat că, la rândul ei, va depune o plângere împotriva bărbatului „pentru tentativă de omor şi agresiune sexuală”.

R.D.