9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:10
No menu items!

Ponta: Voi contesta ordonanța procurorului

spot_img

Premierul a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia

Ponta_SZ 2

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului şi îşi va pleda nevinovăţia. În opinia premierului, procurorii au reacţionat la evenimente politice, ordonanţa emisă împotriva sa având legătură directă cu emoţia publică din cauza Rarinca, cu propunerile de modificare a Codului Penal din Parlament şi cu respingerea de către Senat a arestării preventive a lui Dan Şova.

Am spus şi cred în continuare că un ministru, prim-ministru, care îşi foloseşte funcţia pentru a încălca legea, pentru a obţine avantaje, evident că nu poate să continue. Din ceea ce sunt acuzat, e clar că, în 2007-2008, nici măcar Şova nu putea să ştie că în 2012 o să ajung prim-ministru, cu atât mai puţin eu nu ştiam, nu ştiu dacă era vreun prezicător atunci. Deci, nu e vorba despre aşa ceva. (…)Pentru mine şi familia mea, demisia ar fi cel mai simplu lucru. Nu mi-am dorit să am o discuţie cu fiul meu de 12 ani, să-i spun că s-ar putea să ajung în închisoare pentru că sunt prim-ministru şi pentru că, politic, am altă părere decât nişte oameni.

Victor Ponta
premier

Într-o declaraţie de presă susţinută duminică, după şedinţa liderilor Coaliţiei, premierul Victor Ponta a afirmat că Guvernul poate fi schimbat doar de către Parlament, eventual la dezbaterea, săptămâna viitoare, a moţiunii de cenzură depusă vineri de PNL, sau prin alegeri, dar nu şi la solicitarea unui procuror al DNA, deoarece altfel se poate vorbi de o „lovitură de stat”, şi a apreciat că nu există la acest moment o criză politică.

S-a vorbit despre criză politică. Nu suntem într-o criză politică. O țară fără guvern și fără majoritate parlamentară care înțeleg că ar trebui să meargă la alegeri anticipate, aceea este o țară în criză politică, fără niciun plan național de asigurare a stabilității noastre, fără nicio perspectivă de a adopta în următoarele două săptămâni așa cum aveam prevăzut: Codul Fiscal, Legea alegerilor parlamentare, încheierea acordului cu FMI și Comisia Europeană, Masterplanul de transport. Toate aceste lucruri le aruncăm în aer. Aceasta este o criză politică, nu cea prin care o majoritate care funcționează și un guvern care își face datoria față de cetățeni și care n-a greșit. Ca prim ministru, nu am făcut și nu m-a acuzat nimeni de nimic rău.

Victor Ponta
premier

Ponta a precizat că, marţi sau miercuri, se va prezenta în faţa procurorului pentru a-şi susţine cu date nevinovăţia.

Voi merge marți, miercuri când mă cheamă procurorul pentru a contesta ordonanța.

Victor Ponta
premier

Victor Ponta a arătat că îl va informa în continuare pe președintele Klaus Iohannis despre sistemul moștenit de la Traian Băsescu, adăugând că apelul fostului șef de stat privind demisia sa este „ridicol și ticălos”.

Vineri am avut o discuție extrem de civilizată și instituțională cu domnul Iohannis. Îi înțeleg poziția politică și instituțională, dar în același timp mi-am făcut datoria să-l informez și îl voi informa în continuare, în baza cunoștințelor extrem de aprofundate pe care le am, despre ce sistem am moștenit de la Traian Băsescu și despre ce trebuie să facă acest președinte al tuturor românilor ca acest sistem să funcționeze mai bine, să nu mai producă abuzuri, să nu tot dea greșeli și rateuri care înseamnă viața unor oameni și sunt convins și îmi doresc să fac acest lucru. (…)Haideți să fim mai puțin ipocriți. Domnul Iohannis a candidat și a fost ales președinte al României fiind trimis în judecată la ÎCCJ, nu acuzat.

Victor Ponta
premier

Ponta a catalogat apelul lui Traian Băsescu privind demisia sa drept „ridicol și ticălos”.

Mai ridicol și mai ticălos decât apelul făcut de Traian Băsescu la demisia mea… un președinte care 10 ani s-a ascuns de dosare penale în spatele funcției de președinte, un fost președinte care când este anchetată Elena Udrea constată ce abuzuri comit procurorii și SRI-ul, dar dacă sunt anchetat eu și Elena Udrea este acasă îi iubește din nou pe procurori și pe cei de la SRI sau își trimit oameni în stradă ca să protesteze, putem să trimitem și noi oameni în stradă, dar eu cred că o democrație nu se rezolvă în stradă, prin forță, o democrație funcționează prin mecanismele sale care sunt prevăzute în Constituție.

Victor Ponta
premier

Premierul a mai susținut că liberalul Teodor Atanasiu se află, eventual, într-un conflict de interese, iar prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu este doar cercetat în dosarul Gala Bute ca nu cumva să aibă vreo problemă când îi cere lui demisia.

Mi-e jenă să vorbesc despre colegii din Opoziție, din PNL. Cel care, eventual, se află în conflict de interese este domnul Atanasiu, care cel care i-a semnat contractele domnului Șova și după aceea l-a votat votat ca ministru în Guvernul USL sau mă rog care i-a semnat contractele doamnei Alina Gorghiu. (…)Domnul Predoiu, care este cercetat în Gala Bute, dar nu este încă suspect, este doar cercetat, ca nu cumva să aibă vreo problemă când îmi cere mie demisia.

Victor Ponta
premier

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

R.D.