21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:48
No menu items!

Ponta: Se vor face încă două funcţii de vicepreşedinte la PSD pentru membrii UNPR

spot_img
Ponta: Se vor face încă două funcţii de vicepreşedinte la PSD pentru membrii UNPR
foto: realitatea.net

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi că prin rezoluţia care va fi adoptată la Congresul social-democraţilor privind fuziunea cu UNPR se vor realiza, cel mai probabil, încă două funcţii de vicepreşedinte al partidului pentru cei propuşi de progresişti.

„Întâi, în cadrul Congresului, noi adoptăm o rezoluţie. Congresul ne dă voie să facem procedurile de fuziune, după care o să discutăm cu colegii de la UNPR. Nu a mai fost o chestiune foarte urgentă pentru că noi de fapt colaborăm foarte bine. Avem un grup comun, dl Oprea este membru al Guvernului, nu a mai fost o chestiune arzătoare. Luăm acordul Congresului. Conform statutului, doar Congresul ne poate da acest acord, după aceea va avea şi UNPR un Congres şi facem procedurile, dar nu mai este motiv de grabă din moment ce funcţionăm foarte bine, nu avem nicio sincopă. (…) Dl. Oprea participă la şedinţele PSD şi colegii UNPR din ţară participă la şedinţele PSD”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a precizat că membrii UNPR nu vor mai candida la funcţiile de conducere ale PSD, deoarece prin rezoluţia de fuziune se dă posibilitatea ca aceştia să aibă aceste funcţii în conducerea centrală a social-democraţilor odată cu fuziunea.

„Se vor face în plus, probabil, două funcţii de vicepreşedinte pentru cei pe care îi propune UNPR”, a adăugat Ponta.

Lucian Mera