9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:24
No menu items!

Ponta: Până marți vom avea un nou Guvern. Cine ar putea face parte din viitorul Cabinet

spot_img

guvern

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că până marțea viitoare va propune un nou Guvern, din care ar putea face parte și UDMR, pe lângă PSD, PC și UNPR, partide care au format recent alianța USD. UDMR și-ar dori portofoliul de la Cultură și cel de la Mediu, ministere care au mai avut în trecut miniștri numiți de această formațiune.

Guvernul s-a reunit, miercuri, în şedinţă, în noua formulă în care posturile de ministru eliberate de PNL sunt ocupate, interimar, de către miniştrii PSD. Şedinţa de guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, a fost amânată pentru ora 16.00, până când decretele de numire a miniştrilor interimari pe posturile eliberate de PNL au fost semnate de preşedintele Traian Băsescu şi publicate în Monitorul Oficial.

Pentru posturile de ministru eliberate de PNL, miniştrii interimari sunt: Dan Şova -Transporturi, Nicu Bănicioiu-Sănătate, Robert Cazanciuc-Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb-Ape, Doina Pană-Muncă, Mihnea Costoiu-Cultură, Titus Corlăţean-Românii de Pretutindeni.

Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare. Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, documentul acordând aleşilor locali libertatea de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi a consiliilor locale fără restricţii de la centru.

C.C.