Ponta: Numirea lui Arafat la DSU, o ”armă” pentru a opri atacurile politice asupra structurilor pe care le va coordona

ponta- arafat

Numirea lui Raed Arafat la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a fost o ”armă” pentru a ține departe atacurile politice asupra structurilor din ordinea acestuia, a explicat marți premierul Victor Ponta.

“Atunci când instituţiile dumneavoastră sunt criticate, vor fi atacate, se va întâmpla, de obicei, pe nedrept, pe un criteriu politic, ‘Haideţi să criticăm cum s-a intervenit într-un loc, că poate obţinem un efect politic’ şi, atunci, am considerat că cea mai bună armă ca să fiţi protejaţi de această boală a societăţii româneşti este să numim în fruntea Departamentului un om care a lucrat în mai multe guverne, care în niciun caz nu poate fi acuzat de politizare, domnul Arafat, să păstrăm (…) absolut toate structurile dumneavoastră la nivel central şi local total separat de influenţe şi de decizii politice”, a spus Ponta în cadrul bilanțului pe anul 2013 al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Şeful Executivului le-a mulţumit membrilor IGSU pentru modul în care au acţionat anul trecut şi a susţinut că presa nu reflectă aşa cum ar trebui activitatea lor.

“În mod sigur, lucrurile bune pe care le-aţi făcut avem mai rar şansa să le vedem prezentate la ştiri, dacă dintr-o mie de intervenţii reuşite una nu este la fel de plină de succes, probabil că pe aceea o veţi vedea şi face parte, dacă vreţi, din nedreptatea de zi cu zi”, le-a spus premierul celor prezenţi.

A.V.

NICIUN COMENTARIU