Ponta: Nu pot spune că suntem mai aproape de Schengen

romania-schengen

Premierul Victor Ponta a declarat joi că nu poate spune că, din punct de vedere politic, România este mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen atât timp cât opinia politică din Franţa şi Olanda este “păcălită”, dar oficialii de la Bucureşti trebuie să ceară un tratament corect, nu să se roage de cineva.

Din fericire, absolut toate lumea spune «Da, normal că trebuie să fiţi în Schengen cel puţin cu frontierele aeriene, dacă la cele terestre mai durează eventual. Din punct de vedere politic, nu pot spune că suntem mai aproape, pentru că, din păcate, decizia – eu cred că Germania nu se va mai opune – va mai depinde de lucruri de politică internă şi atât timp cât opinia politică din Franţa, de exemplu, este păcălită – pentru că este o păcăleală, emigraţia în Franţa nu se face cu cursele aeriene de la Bucureşti, dar e o păcăleală întreţinută şi de opinia publică, şi de mass-media, şi de politicieni – sau în Olanda la fel – nu românii sunt emigraţia din Olanda – ori atât timp cât lucrurile se decid pe considerente interne şi pe demagogie internă, nu ştiu. La un moment dat, sigur, vom fi în Schengen, dar trebuie să ştim foarte clar că mesajul pe care îl cerem este acela de a fi trataţi corect şi eu nu cred că trebuie să ne rugăm de cineva, trebuie să spunem «aşa este corect, noi suntem membri corecţi ai UE şi trebuie să fim trataţi la fel».

Victor Ponta

premier

Olanda este ţara care s-a opus în mod constant, în ultimul timp, la aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Alte ţări care au avut poziţii oscilante privind intrarea României și Bulgariei în Schengen au fost Franța și Finlanda.

R.D.

NICIUN COMENTARIU