3.5 C
București
luni, 6 decembrie 2021 - 23:28
No menu items!

Ponta: Nu pot confirma numele vehiculate în presă pentru comisar european

spot_img

Victor Ponta: Prima opțiune a României este portofoliul Agriculturii pentru Dacian Cioloş

Ponta 3_SZ

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria, că decizia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind portofoliul pentru România în Comisia Europeană va fi anunţată săptămâna viitoare.

Conform Tratatelor UE şi regulamentelor europene, România are un singur drept – acela de a nominaliza o persoană pentru funcţia de comisar european. Cine este acea persoană şi portofoliul său, acesta un drept absolut al preşedintelui Comisiei (Jean-Claude Juncker n.r.). Domnul Juncker a precizat că decizia finală privind portofoliul şi alegerea persoanei îi aparţine. Pentru mine cel mai improtant lucru este ca România să aibă un portofoliu cu încărcătură serioasă. Prima propunere pe care am făcut-o a fost aceea de a păstra portofoliul Agriculturii pentru domnul Dacian Cioloș. Când domnul Juncker mi-a comunicat că păstrarea portofoliului deţinut în Comisia anterioară este foarte puţin probabilă, am discutat cu domnia sa pentru a obţine un portofoliu cât mai bun. Săptămâna viitoare domnul Juncker va anunţa decizia sa. Eu o cunosc. Imediat ce va fi anunţată decizia, persoana care va fi desemnată pentru un portofoliu va trece prin audierea în cadrul Parlamentului naţional.

Victor Ponta
premier

Potrivit premierului, prima opţiune a României este portofoliul Agriculturii pentru Dacian Cioloş. În ceea ce privește cea de-a doua nominalizare pentru funcția de comisar european, Victor Ponta a precizat că este “categoric o femeie”, dar nu a oferit un nume.

Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută în presă potrivit căreia cea de a doua propunere o vizează pe Corina Crețu, Ponta a răspuns: “Nu vă pot confirma, dintr-un motiv foarte simplu – în momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea”. “Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie (…) asupra faptului că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că, altfel, Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi“, a mai spus Ponta.

Premierul a fost solicitat să precizeze dacă astfel confirmă că este vorba de o femeie.

Categoric este o o femeie. Pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri“, a spus el.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, într-o declaraţie de presă susţinută înainte de plecarea către Bruxelles, că, “spre surprinderea sa, a aflat că România a transmis două nominalizări pentru funcția de comisar european”, fapt despre care ştie de la Bruxelles.

D.M.