6 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 1:10
No menu items!

Ponta: Ministerul Economiei funcționează fără sincope cu ministrul Chițoiu

spot_img

Victor Ponta: Direcția Regională Antifraudă va avea sediul la Suceava

Primul ministru Victor Ponta a declarat marți, în vizita la Parcul Industrial Ploiești West Park, că Ministerul Economiei funcționează fără nicio sincopă sub conducerea ministrului interimar Daniel Chițoiu până la desemnarea unui nou ministru în baza propunerii care revine Partidului Național Liberal.

“Avem ministru al economiei, domnul Chițoiu. (…) Avem ministru, avem agenții care lucrează. Glumeam că în România guvernul e în funcțiune, nu ca în Statele Unite, și tot ceea ce ține de desfășurarea activităților administrative necesare pentru continuarea investițiilor se asigură fără nici un fel de sincopă”, a declarat Ponta la inaugurarea fabricii Honeywell din Ploiești West Park.

Întrebat pe cine vede ministru al economiei după demisia lui Varujan Vosganian, Ponta a spus că aceasta este o propunere care va aparține PNL.

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, și-a prezentat luni demisia de onoare, aceasta fiind acceptată de premierul Ponta. Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat tot luni că interimatul la Ministerul Economiei va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chițoiu, ministru al finanțelor, o decizie privind înlocuitorul lui Vosganian urmând a fi luată cel mai probabil la începutul săptămânii vitoare.

Andrei Tudor