12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:37
No menu items!

Ponta insistă ca privatizarea CFR Marfă să treacă şi pe la Cotroceni. Președinția: CSAT nu a avizat niciun contract după licitație

spot_img

Cumpărată, dar neplătită, de Gruia Stoica, CFR Marfă devine subiect de dispută politică și dat fiind faptul că au crescut şansele ca privatizarea să eşueze. În aceste condiţii, fuga de responsabilitate a devenit principalul sport politic la vârf. După ce președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să-şi asume riscul eşuării privatizării, Ponta se repliază şi spune că va amâna procedurile daca nu semnează şi CSAT.

Miercuri, Ponta primea un răspuns dur din parte Cotrocenilor, prin vocea purtătorului de cuvânt al Preşedenţiei, Bogdan Oprea, care-l trimitea pe premier la studierea Legii CSAT ca să înţeleagă că acest organism nu are atribuţii economico-financiare, ci numai de siguranţă naţională.

Joi, premierul nu a „deraiat” de la idee şi a venit cu contraexemple şi a ameninţat amânarea privatizării CFR Marfă dacă CSAT nu-şi dă avizul.  „Am şi eu lipsurile mele. Dacă nu are competenţă, de ce a avut de trei ori până acum?”, răspundea Ponta, întrebat  de ce a cerut avizarea privarizării CFR Marfă de către CSAT.

„Dacă nu are competenţă CSAT-ul, dacă a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are preşedintele nicio atribuţie despre CFR atunci, aşa pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul oficial, instituţional să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte!”, a mai declarat Victor Ponta.

„Planul B este management privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL”, a adăugat premierul.

Vineri, Președinția, i-a dat din nou replica lui Victor Ponta, tot prin intermediul lui Bogdan Oprea.

„De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT„, a afirmat Oprea.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”.

„De asemenea, ministrul interimar al transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, a mai precizat Bogdan Oprea.

Ștefan Tănăsescu