14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:46
No menu items!

Ponta – discuție telefonică cu Joe Biden pe tema parteneriatului strategic

spot_img

Vicepreședintele SUA l-a contactat pe premierul român marți seara

Joe Biden 6_SZ

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o discuţie telefonică cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, privind parteneriatul strategic şi sescuritatea internaţională, inclusiv situaţia din Afganistan.

La data de 21 octombrie 2014, prim-ministrul României Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Au fost abordate, în cadrul dimensiunii politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, teme actuale de pe agenda de securitate internaţională, inclusiv problematica situaţiei din Afganistan şi pregătirea Misiunii „Resolute Support” a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015.

Guvernul României
comunicat de presă

Reprezentanții Guvernului au precizat, în comunicatul de presă transmis miercuri că Victor Ponta a reafirmat faptul că România este şi va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum şi determinarea părţii române pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral.