13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:04
No menu items!

Ponta: Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu marţi. Reacția lui Băsescu UPDATE

spot_img

Ponta 3_SZ

  • UPDATE

În replică la anunțul făcut luni de Victor Ponta privind plângerea penală pe care o va iniția împotriva lui Traian Băsescu, acesta din urmă a declarat că afirmațiile premierului sunt „în tonul acţiunilor şi al declaraţiilor mincinoase cu care ne-a obişnuit deja şi care i-au adus un umilitor renume de mincinos”, Ponta fiind mai preocupat de protejarea baronilor decât de nevoile românilor.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie.

Până mâine (marţi – n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu„, a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi , dacă vor dori, şi de parlamentarii din celelalte partide parlamentare.

Ponta a mai spus că „este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când  familia unui senator este ameninţată direct, de către preşedinte„. „Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputa politică, a mai spus Victor Ponta.

„În momentul în care ameninţă familia unui senator (…), lucrurile sunt fără precedent”, a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată şi Comisia Europeană. El a arătat că este un „atac mafiot” împotriva Gabrielei Firea.

„Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează.  (…) Sunt convins că Traian Băsescu va ajunge la pușcărie„, a menţionat Ponta.

Nicoleta Vera