12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 6:54
No menu items!

Ponta dă asigurări că situația de pe Dunăre e sub control

spot_img

Șeful Executivului a vizitat Hidrocentrala Porțile de Fier I și a spus că nu vor fi probleme cu viitura care s-a produs în amonte

Ponta_SZ-500x332

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, în urma discuțiilor cu specialiștii, că situația de pe Dunăre e sub control, grație angajaților de la Hidroelectrica. Aceștia au gestionat corect debitele pe fluviu, pentru a preveni producerea indundațiilor în aval și în amonte de barajul Porțile de Fier.

„Vreau să îi felicit pe oamenii de aici pentru că aportul lor a fost foarte important, ca necazul din amonte să nu se ducă şi în jos. Am vrut să-mi spună şi să aud direct de la ei că situaţia este sub control şi că important este să colaboreze cu celelalte instituţii ale statului şi dacă apar noi situaţii de pericol să putem să le gestionăm împreună (…) Până nu trece tot necazul nu se odihneşte nimeni. Dânşii mi-au spus că situaţia este sub control”, a spus Ponta la Porţile de Fier.

Ulterior, el a declarat, la Craiova, că, chiar dacă situaţia este sub control, până nu trec toate pericolele nimeni nu trebuie „să se culce pe o ureche”.

Sâmbătă, debitul Dunării la intrarea în ţară, la Baziaş, era în scădere, fiind de 13.100 de metri cubi pe secundă, iar potrivit prognozei hidrologilor în 30 mai debitul fluviului va ajunge la 10.400 de metri cubi pe secundă, media multianuală pentru această perioadă fiind de 7.000 de metri cubi pe secundă.

C.C.