Ponta: Consultarea CSM, a ministrului justiţiei au lipsit la Codul Penal

Ponta_cod penal_SZ

Premierul Victor Ponta a admis vineri, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, că, în cazul modificărilor aduse de parlamentari Codului Penal, a fost o lipsă de consultare cu ministrul justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Comisia Europeană, dar s-a arătat convins că, în urma acestor consultări, forma finală a legii va fi acceptată la Bruxelles.

E foarte clar că a fost o lipsă de consultare cu CSM, cu ministrul justiţiei şi cu Comisia Europeană. Am spus foarte clar că nu putem adopta legislaţia fără să avem consultări, dar, în cele din urmă, Parlamentul trebuie să respecte doar Constituţia.

Victor Ponta

premier

Întrebat dacă astfel nu se încearcă “albirea” acestui vot dat de parlamentari, premierul a arătat că forma finală a legii va respecta standardele europene.

În realitate, nu ştiu cum s-a întâmplat cu proiectul de lege, deşi sunt un fost magistrat şi cunosc procedurile, dar sunt sigur că, în urma consultărilor, forma finală a legii va fi acceptată de Comisia Europeană, nu însă şi de opoziţie, acest lucru va fi imposibil.

Victor Ponta

premier

El a recunoscut că în România există încă problema corupţiei politice, dar a precizat că există rezultate importante în combaterea fenomenului.

“Din nefericire, la noi se amestecă corupţia şi lupta instituţională, care există, cu bătălia politică. La noi e foarte uşor să spui că adversarul politic e corupt”, a susţinut Victor Ponta.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

R.D.

NICIUN COMENTARIU