2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 22:51
No menu items!

Ponta cere sprijinul Parlamentului pentru reducerea CAS și neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie 2014

spot_img

Ponta_Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în plenul Parlamentului, că Guvernul va reduce contribuțiile de asigurări sociale (CAS) cu 5% la angajator și va aplica măsura neimpozitării profitului reinvestit de la 1 iulie 2014. În acest sens, prim-ministrul a cerut sprijinul Legislativului pentru a putea pune în aplicare aceste măsuri.

”Reducerea CAS va reprezenta un impact bugetar de 2,6 miliarde de lei pentru al doilea semestru al anului și de 5,2 miliarde de lei pentru 2014. Având sprijinul Parlamentului, Guvernul își propune să reducă cheltuielile acolo unde pot fi reduse pentru a face rost de bani. Fac un apel către toate forțele politice, aș vrea ca tot ceea ce decidem în ceea ce privește relaxarea fiscală să găsească sprijin și să aibă în minte anul 2009, atunci când promisiuni nerealiste au dus la tăierea pensiilor și a salariilor”, declarat Ponta în plenul Parlamentului.

Reducerea CAS cu 5% la angajator “în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite” este menţionată în noul program al Guvernului. Măsura va fi discutată în această primăvară cu FMI. Dacă nu se ajunge la un acord cu FMI pentru aplicarea de la 1 iulie, reducerea CAS rămâne în continuare doar o promisiune electorală.

Anul trecut, Guvernul Ponta susţinea că îşi doreşte reducerea CAS cu 3 puncte procentuale de la 1 ianuarie 2014. După discuţiile cu FMI, introducerea măsurii a fost amânată, convenindu-se să se discute despre o eventuală aplicarea a ei de la 1 iulie 2014.

Cosmina Croitoru