2.5 C
București
joi, 2 decembrie 2021 - 8:06
No menu items!

Ponta către doctoranzi: Să nu intrați în politică, să rămâneți doar cu partea de doctorat!

spot_img

Victor Ponta_Congres PSD_SZ

Premierul Victor Ponta i-a îndemnat, joi, pe doctoranzii beneficiari ai unor burse finanţate din fonduri europene să nu intre în politică, pentru a rămâne astfel cu doctoratul. El și-a exprimat speranţa că nu este un conflict de interese faptul că Universitatea Bucureşti beneficiază de o astfel de finanţare.

Premierul a asistat, joi, la semnarea de contracte cu beneficiarii proiectelor aprobate în cadrul programelor “Sprijin pentru doctoranzi şi cercetători postdoctorat”, finanţate din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, cu beneficiarii subprogramului „Bursa Tânărului Cercetător”, respectiv beneficiarii proiectelor de cercetare finanţate din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Operaţiunea – Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare – Dezvoltare (CD) existente şi crearea de noi infrastructuri: laboratoare şi centre de cercetare.

Victor Ponta a apreciat că investiţiile în resurse umane şi în educaţie sunt cele mai bune care pot fi făcute, dar le-a dat un sfat doctoranzilor beneficiari de finanţare europeană. “Mă gândesc la acei doctoranzi, post-doctoranzi care merită să fie sprijiniţi. Mă rog, o să le spun ca nu cumva să intre în politică, să rămână cu partea de doctorat şi cu cercetarea“, a spus Ponta la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare, citat de MEDIAFAX. El a adăugat că speră “să nu fie un conflict de interese dacă unul din beneficiari e şi Universitatea Bucureşti“.

La ceremonie a luat parte şi rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.

În cadrul evenimentului de la Palatul Victoria, la care au mai luat parte miniştrii Eugen Teodorovici şi  Mihnea Costoiu, au fost semnate contracte de finanţare în valoare de 300 milioane euro, de care vor beneficia mai multe universităţi şi institute de cerectare din ţară, precum şi circa 5.600 de cercetători doctoranzi şi post-doctoranzi. De asemenea, 15 tineri au semnat contractul de finanţare pentru „Bursa Tânărului Cercetător”.

Universitatea Bucureşti a propus în 2012 retragerea titlului de doctor acordat anterior premierului Victor Ponta, după ce o comisie de specialitate a instituţiei a decis că teza de doctorat este un plagiat.