Ponta a semnat în cartea de condoleanţe, la Ambasada Franţei

Premierul a semnat sub un text în limba franceză, reprezentând mesajul Guvernului şi al poporului român pentru familiile victimelor, redacţia “Charlie Hebdo” şi poporul francez

ponta-scrisoare

Premierul Victor Ponta a mers joi la Ambasada Franţei la Bucureşti pentru a semna în cartea de condoleanţe, deschisă în urma atacului terorist de la Paris. Ponta a arătat că a dorit să transmită solidaritatea Guvernului și a poporului român cu familiile victimelor și cu poporul francez, dar şi indignarea pentru gesturi şi acţiuni criminale care nu pot fi scuzate şi justificate în niciun fel.

Doresc să transmit, prin persoana ambasadorului Republicii franceze la București, solidaritatea Guvernului României și a românilor cu familiile celor care și-au pierdut pe cei dragi. Vreau, de asemenea, să transmit convingerea României că, alături de Franța și de toate țările civilizate, se luptă ca, în viitor, terorismul și actele acestea inumane să poată fi, dacă este posibil, prevenite și cu siguranță să fie pedepsite atunci când au loc. Totodată, vreu să transmit condoleanțe poprului francez și familiilor victimelor. Românii se simt alături de Franța și își doresc să fie împreună și în momente dificile, și în momente bune.

Victor Ponta
premier

Ponta a semnat în cartea de condoleanțe sub un text care a fost scris în prealabil, în limba franceză, reprezentând mesajul Guvernului şi al poporului român pentru familiile victimelor, redacţia “Charlie Hebdo” şi poporului francez.

Cartea de condoleanţe a fost aşezată pe o masă în faţa ambasadei, nu în incinta clădirii, reprezentanţii ambasadei spunând că decizia a fost luată pentru a permite accesul cât mai multor persoane.

NICIUN COMENTARIU