12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:06
No menu items!

Polițistul care a omorât-o pe Raisa a fost audiat. Agentul a declarat că nu le-a văzut pe fete pe trecerea de pietoni

spot_img

Constantin Popescu, agentul de la secția 5 care a spulberat, cu mașina de poliție, cele două fete pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Laminorului, a fost audiat, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1. El a mai fost chemat la audiere, însă le-a transmis procurorilor că nu se simte în stare. Agentul a recunoscut că avea viteză în momentul producerii tragediei, însă susține că nu le-a văzut pe fete pe trecere, iar după impact nici nu știa că sunt două victime, pentru că a auzit doar o bubuitură.

De altfel, și joi, la audiere, agentul de poliție a ținut-o una și bună că nu este într-o stare psihică bună. el a declarat că nu le-a avzut pe cele două fete, ci doar s-a trezit cu o bubuitură, după ce a lovit-o pe Raisa. Abia atunci a și frânat, conform spuselor avocatului familiilor fetelor, Adrian Cuculiș.

“Nu a văzut nimic, nu era nimic acolo, doar a auzit o bubuitură. Nu și-a dat seama că au fost 2 victime, i-a fost ulterior atrasă atenția că mai este o fata”, a spus avocatul Adrian Cuculis, după audieri.

Potrivit avocatului Cuculis, poliţistul a fost „înmărmurit” de ce s-a întâmplat şi a recunoscut la audieri că mergea cu viteză excesivă, deși NU  era în misiune la momentul accidentului.

„Era înmărmurit, a dat ture lungi pe hol. Puţine cuvinte, declaraţia a fost scurtă. A rezumat că în ziua respectivă nu se afla în misiune. Girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui şi nu în ultimul rând, în momentul producerii accidentului, el spune că pur şi simplu nu a văzut nimic, nu şi-a dat seama. Nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia de un alt participant la trafic”, a mai explicat Cuculis.

De asemenea, agentul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.

Întrebat de procurori când şi unde a efectuat cursul de conducere defensivă pe care era obligat să îl urmeze ca polițist, curs care apare în documentele secției 5 ca fiind realizat, agentul a spus că nu își aduce aminte.

Marilena Nedelcu