11.5 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 8:38
No menu items!

Polițiștii și angajații din Penitenciare protestează pentru legea salarizării

spot_img

Sindicatul Poliţiştilor Europeni – Europol împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciare protestează, începând de miercuri, în faţa Ministerului Muncii pentru legea salarizării.

Polițiștii spun că prin Ordonanța austerității, adoptată de Guvern în decembrie 2020, angajaților din MAI și Penitenciare li s-au amânat cele două tranșe restante din legea salarizării.

”Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, afirmă sindicaliştii. 

Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare afiliate Federaţiei Publisind şi Blocului Naţional Sindical declanşează o nouă serie de proteste pentru aplicarea integrală a Legii-cadru privind salarizarea, cât şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite ce nu sunt compensate în mod corespunzător prin legislaţie.

”Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate. Viitorul ne aparţine!”, au mai comunicat sindicaliştii.

M. Nedelcu