7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:16
No menu items!

Polițist, arestat după ce a profitat doi ani de o minoră de 13 ani. Ororile au fost descoperite de colegii lui

spot_img

Un polițist din Craiova acuzat de act sexual cu o minoră şi pornografie infantilă a fost arestat preventiv.

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au fost cei care au descoperit cazul şi au sesizat structura DIICOT Craiova.

„Bărbatul este bănuit că, în ultimii doi ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, care la data respectivă avea vârsta de aproximativ 13 ani, realizând apoi, împreună cu aceasta, mai multe fotografii şi filmări cu un caracter sexual explicit. De asemenea, o parte din imaginile astfel realizate ar fi fost transmise între cei doi prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie mobilă”, potrivt IPJ Dolj.

Fata învăța la o școală generală din Segarcea.

Timp de doi ani, polițistul a întreținut relații sexuale cu ea în mașină și în apartamentul părinților lui, potrivit anchetatorilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj, minora, cu care poliţistul a întreţinut relaţii sexuale, a rămas însărcinată şi, cel mai probabil, sarcina a fost întreruptă.

”Minora de 14 ani şi 11 luni s-a aflat în grija unui asistent maternal profesionist din 2015 până în august anul acesta. Asistentul maternal a sesizat faptul că minora lipsea de la şcoală, fuma şi avea un comportament neadecvat pentru vârsta ei. Managerul de caz a solicitat în mai 2019 sprijinul BCCO pentru a depista dacă a fost supusă unor abuzuri sau trafic de persoane.

Ţinând cont că asistentul maternal era depăşit de situaţie şi că fata nu mai dorea să stea acolo, s-a decis înlocuirea măsurii de protecţie. Printr-o sentinţă civilă a Tribunalului Dolj, în august s-a înlocuit măsura de plasament de la asistentul maternal, cu plasamentul într-un centru al DGASPC Dolj. În urma unui control medical periodic efectuat minorei, în luna octombrie s-a constatat prezenţa unei sarcini oprite în evoluţie. În prezent, fata se află într-un mediu sigur şi beneficiază de servicii medicale şi psihologice”, potrivit DGASPC.

Agentul de poliție, în vârstă de 33 de ani, a demisionat din poliţie, instituţie unde a lucrat începând din 2007. El era angajat ca agent de ordine publică în cadrul Secţiei 5 Craiova. Ultima testare psihologică la care acesta a fost supus a avut loc în primăvara acestui an.

Bărbatul a fost reţinut pe 30 octombrie şi, pe 31 octombrie, faţă de cel în cauză, Tribunalul Dolj a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.