14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:53
No menu items!

Poliţia ucraineană a arestat un grup de persoane suspectate că plănuiau revolte în masă pentru a destabiliza țara

spot_img

Poliţia din Ucraina a arestat un grup de persoane suspectate că pregăteau revolte în masă în Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, pentru a provoca instabilitate, a anunţat ministrul de interne de la Kiev, Denis Monastirskii. Anunțul vine în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia.

SUA şi alte ţări occidentale iau în calcul ca Rusia să pregătească o nouă invazie pe teritoriul ucrainean, după ce a comasat lângă frontieră peste 100.000 de soldaţi, iar Kievul susţine că Moscova încearcă să intimideze şi să destabilizeze statul ucrainean, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Monastirskii a spus că circa 5.000 de persoane urmau să participe la revolte şi ciocniri cu poliţia, în cinci oraşe din nordul şi centrul Ucrainei.

„Această acţiune, care urma să se desfăşoare după un plan, era de la bun început menită să ducă la acţiuni violente şi revolte şi nu avea nimic comun cu protestele paşnice. Ea avea scopul exact de a zdruncina şi destabiliza situaţia din Ucraina”, a spus ministrul.

Denis Monastirskii nu a precizat câte persoane au fost arestate sau cine se afla în spatele planificatelor revolte.