9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:55
No menu items!

Poliţia Română şi-a prezentat roboţii din dotare, la Bucharest Science Festival

spot_img

Poliţia Română şi-a prezentat tehnica din dotare, în cadrul Bucharest Science Festival, cel mai mare festival de ştiinţă din România.

Mii de oameni au fost curioşi să vadă armamentul trupelor speciale, dar şi roboţii folosiţi pentru deminare. Au descoperit însă şi cum arată echipamentul Poliţiei Rutiere.

De departe, vedeta a fost un robot folosit în cazuri speciale. 

„Va fac cunostinta cu Avenger, noul meu coleg, bine, doar astăzi, pentru că în mod normal este folosit pentru identificarea și neutralizarea obiectelor suspecte.

El poate fi controlat de la distanță și poate extrage obiecte grele, de până la 80 de kg”, a prezentat Alexandru Munteanu, reporter Antena 3.

Adulţi, tineri, părinţi cu copii, toţi au fost fascinaţi de echipamentele celor care ne asigură securitatea vieţii.

izitatorii au avut ocazia să admire şi să atinga costume de protecţie pe care până acum le-au vazut doar în filme.

„Acesta este costumul de protectie EOD, după cum se vede, EOD 9N este modelul, model canadian.

Asigură protecţia până la un kg echivalent trotil, de la un metru distanta, protecţia personalului propriu”, spune Robert Apopei – Ofiter SIAS.

Şi cei de la Poliţia Rutieră le-au spus participanţilor lucuri importante despre echipamentele folosite în cadrul operaţiunilor din trafic.

„Avem un etilotest, un drug test si un dispozitiv de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice, cu laser”, a declarat Ilie Cezar, Direcţia Rutieră IGPR.
 

Tinerii pasionaţi de ştiinţă, dar si echipele liceelor de profil au avut ocazia să-şi prezinte proiectele şi invenţiile în faţa publicului.