11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:01
No menu items!

Poliţist din Constanţa, accidentat de un vitezoman care nu a oprit la semnalul lui

spot_img

Polițiști de la Rutieră, reținuți pentru trafic de influență

Un poliţist din Constanţa a fost accidentat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un şofer care circula cu peste 100 de kilometri pe oră în oraş şi nu a oprit la semnalul poliţistului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere acţionau, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Industrială a municipiului Constanţa, iar la un moment dat au depistat cu aparatul radar un şofer care circula cu peste 100 de kilometri pe oră.

Un poliţist i-a făcut semn şoferului respectiv să oprească, însă acesta l-a accidentat pe agent, oprind autoturismul după aproximativ 25 de metri.

În urma incidentului, poliţistul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind rănit uşor.

Şoferului în vârstă de 20 de ani i-a fost suspendat permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi depăşirea vitezei legale.

R.D.