16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:20
No menu items!

Poliţiştii vor să iasă din nou în stradă

spot_img

 

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) vor ieşi în stradă începând cu data de 19 noiembrie, dacă revendicările formulate de aceştia nu vor fi soluţionate de guvern până pe 16 noiembrie, anunţă ei într-un comunicat.

Ei spun că au solicitat  conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi guvernului, rezolvarea problemelor rămase restante din vechea guvernare PDL-istă. Este vorba de achitarea drepturilor cuvenite prin lege personalului ministerului pentru anul 2012, dar şi de includerea efectivelor MAI care îndeplinesc misiuni de pază ale secţiilor de votare în rândul personalului auxiliar folosit în timpul alegerilor, beneficiind de indemnizaţia de 65 lei/zi. Ei vor, de asemenea, şi  actualizarea compensaţiei lunare pentru chirie, care ar fi trebuit să se majoreze cu  8, dar  şi aplicarea imediată a Pilonului II de pensii pentru personalul din MAI.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de reducerea sumei alocate, prin rectificare bugetară, pentru achitarea drepturilor restante cuvenite prin lege poliţiştilor. Ca urmare, poliţiştii vor primi doar 8,66% din dreptul pentru echipament pentru anul 2012.

Ei au organizat în timpul guvernării Boc mai multe manifestaţii, pentru a protesta împotriva concedierii zecilor de mii bugetari şi a reducerilor salariale. Traian Băsescu a convocat în septembrie 2010 o şedinţă a CSAT pentru a discuta în legătură cu manifestaţiile poliţiştilor. Tot atunci, supărat pe scandările poliţiştilor, Traian Băsescu a renunţat la serviciile acestora.