2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 7:15
No menu items!

Polițist de la Rutieră, prins în flagrant luând mită 8.000 de euro

spot_img

politist-rutier

Un polițist de la Brigada Rutieră – Biroul Accidente Ușoare Sector 1 a fost prins în flagrant de ofițerii Direcției Generale Anticorupție duminică seară în timp ce primea drept mită suma de 8.000 de euro.

Polițistul a primit banii de la un martor-denunțător pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal în care acesta era cercetat sub aspectul unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Flagrantul a avut loc la sediul Biroului Accidente Ușoare din calea Griviței.

“La data de 18.11.2013 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus luarea măsurii reținerii pe o durată de 24 de ore față de inculpatul Mihai Aurel, în calitate de agent șef adjunct de poliție în cadrul DGPMB — Brigada Rutieră — Biroul Accidente Ușoare Sector 1, cercetat sub aspectul infracțiunii de trafic de influență”, precizează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

La începutul lunii noiembrie agentul șef adjunct de poliție Aurel Mihai i-a promis martorului-denunțător că își va exercita influența pe lângă procurorul de caz, pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal în care denunțătorul era cercetat sub aspectul unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

“În scopul prezentat anterior, agentul șef adjunct de poliție i-a pretins martorului-denunțător suma de 8.000 de euro, despre care a susținut că urma să fie remisă procurorului de caz, solicitare pe care a reiterat-o la o dată ulterioară, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut loc la sediul Brigăzii Rutiere — Biroul Accidente Ușoare Sector 1”, informează procurorii.

Duminică, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu lucrători ai Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Anticorupție pentru Municipiul București, cu sprijinul Serviciului Român de Informații și al Departamentului de Informații și Protecție Internă, l-au surprins în flagrant pe agentul șef adjunct de poliție Aurel Mihai în timp ce primea suma de 8.000 euro de la denunțător.

Luni a fost sesizat Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.

A.V.