Poliția Locală București are contract pentru patrule călare chiar cu firma unui fost angajat

    Ștefan Nuțu, fost agent la Poliția Locală București, are contract cu aceasta pentru servicii de pază călare

    Ștefan Nuțu, fost agent la Poliția Locală București, are contract cu aceasta pentru servicii de pază călarePoliția Locală București va patrula cu cai prin parcurile Capitalei, în urma unui contract semnat cu firma unui fost angajat. Contractul de 165.000 de euro a fost adjudecat în favoarea societății Fandax Grup, aparținând lui Ștefan Nuțu, zis Fane, fost agent chiar la Poliția Călare din cadrul Poliției Locale București.

    După ce a plecat din structură, în urmă cu doi ani, agentul a devenit acţionarul majoritar al unei firme care se ocupă cu servicii de pază, Fandax Grup. Acum are 72 de angajaţi, iar cifrele de afaceri din ultimii doi ani nu au scăzut sub un milion de lei. A prins contractul cu Poliția Locală în baza „celui mai scăzut preţ”, fără a fi organizată o licitaţie.

    Obiectul contractului constă în „patrularea cu cai în parcurile administrate de Primăria Municipiului Bucureşti”, iar serviciile prestate sunt definite ca fiind de „investigaţie şi de siguranţă, cu excepţia serviciilor de transport cu vehicule blindate”.

    Firma Fandax Grup nu este la primul contract de acest fel. În 2009 și 2012 a mai încheiat cu Poliția Locală București, respectiv cu fosta Poliție Comunitară, alte două contracte pentru același tip de servicii. De altfel, în 2011, contractul a generat un scandal pe seama externalizării acestui tip de servicii de pază și folosirii de agenți privați.

    Ștefan Tănăsescu

    NICIUN COMENTARIU