7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:36
No menu items!

Polemică pe seama vaccinului anti-COVID între Monica Pop și Valeriu Gheorghiță

spot_img

Medicul oftalmolog Monica Pop a declarat că nu se va vaccina anti-Covid, pretinzând „efectele secundare” ale vaccinului anti-COVID. Afirmaţiile medicului sunt contrazise chiar de medicul militar Valeriu Gheorghiţă, care este coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-SARS-CoV-2.

Gheorghiță susţine că datele care arată scepticismul unora dintre cadrele medicale cu privire la vaccinul anti-COVID sunt „foarte importante”, dar consideră că acestea se vor schimba în momentul în care profesioniştii din sistem vor primi mai multe informaţii despre noul tip de ser. „Vorbim, în momentul de faţă, de o intenţie de moment, în baza datelor existente la momentul actual. Este legitimă, din punctul meu de vedere, această reticenţă şi acest scepticism, pentru că oamenii au nevoie realmente de mai multe informaţii pentru a lua această decizie”, spune Valeriu Gheorghiţă.

„Sunt foarte importante aceste date, dar trebuie să le luăm ca pe o intenţie de moment. În momentul de faţă nu avem suficiente date concrete legate de caracteristicile unui anumit tip de vaccin. Noi, în momentul de faţă, vorbim de o activitate de vaccinare şi nu de un vaccin anume, drept pentru care cred că atunci când personalul medical, când această categorie importantă profesională, va avea acces la date importante, date care să fie evaluate de experţi, datele furnizate de Agenţia Europeană a Medicamentului, este foarte probabil ca o mare parte din categoriile acestea profesionale să-şi schimbe opţiunea. Vorbim, în momentul de faţă, de o intenţie de moment, în baza datelor existente la momentul actual. Este legitimă, din punctul meu de vedere, această reticenţă şi acest scepticism, pentru că oamenii au nevoie realmente de mai multe informaţii pentru a lua această decizie”, a afirmat medicul Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, într-o emisiune la Digi 24.

El a adăugat că în prezent se elaborează o strategie cu privire la administrarea unui tip de vaccin sau a altuia.

„Ceea ce vor face şi alţii, acelaşi lucru vă garantez că va face şi România”, a declarat Gheorghiţă.

El a explicat că vaccinul cu ARN Mesager nu conţin virus, ci „doar o parte din genetica virusului”, iar acesta ajută organismul să producă proteina virusului şi să facă anticorpi, el precizând că este foarte probabil ca această tehnologie va fi utilizată în tratarea multor altor patologii de acum înainte.

„Este un salt uriaş pe care medicina l-a făcut şi ştiinţa în general şi progresul”, a precizat medicul despre acest tip de vaccin.

Gheorghiţă a explicat că peste 150.000 de persoane au fost incluse în toate studiile clinice, fără a fi înregistrate „efecte adverse majore”.

El a menţionat că informaţiile certe cu privire la acest aspect vor fi regăsite în momentul în care vaccinul va fi pus pe piaţă.