9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:59
No menu items!

PNL ar putea eșua la europarlamentare dacă Orban decapitează filiale de bază ale partidului

spot_img

Alegerile europarlamentare agită spiritele în interiorul PNL, iar conducerea partidului este la un pas să ia decizii nefondate și iraționale, care ia-r putea asigura un eșec la scrutinul din luna mai.

Surse liberale, citate de stiripesurse.ro, au relatat că, în ultima ședință a Biroului Executiv, a fost prezentată situația strângerii de semnături la nivel național, care nu prea i-a mulțumit pe decidenți.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunțat că cele mai slabe organizații sunt București, Ilfov, Neamț și Iași, iar cele mai implicate sunt Alba și Sibiu, județe de unde provin candidați la europarlamentare.

Vasile Blaga ar fi răbufnit, iar isonul i l-a ținut Ludovic Orban, care a fost extrem de vehement: „Dacă nu dăm afară liderii organizații județene care nu-și fac treaba, ne vor sfida în continuare”, a spus Ludovic Orban, conform sursei citate.

Astfel, fiind vorba despre cele patru județe amintite de secretarul general, lista neagră a lui Orban cuprinde numele lui Cristian Bușoi (București), Hubert Thuma (Ilfov), Costel Alexe (Iași) și Mugur Cozmanciuc (Neamț).

Miza cea mare este cu siguranță la București și la Ilfov. La București, se știe deja despre conflictul dintre Orban și Bușoi, pe care încearcă să-l îndepărteze de la conducerea filialei din Capitală. tocmai pentru a-și pregăti un plan de ieșire. În cazul în care, după europarlamentare, Orban va pierde scaunul de președinte al PNL, atunci ar putea solicita funcția de președinte al PNL București pentru a elibera locul.

Situația paradoxală este la Ilfov, unde organizația PNL a obținut cel mai bun scor, la alegerile locale, dar și la parlamentare. Județul Ilfov, unde filiala este condusă de fostul deputat Hubert Thuma, este o zonă electorală foarte importantă în economia alegerilor europarlamentare, ținând cont mai ales că PNL are majoritatea localităților. O decizie radicală pripită a lui Ludovic Orban ar putea provoca un eșec răsunător în luna mai.

Valeriu Motoc